„Sa zicem ca sunt o persoana sociabila si cu foarte multi prieteni”, incepe Ramona Savu, motociclista ce tapiteaza sei moto. Are 34 de ani si, contra 50 de lei si materialul necesar, in doua-trei ore iti repara saua motocicletei, dupa cum a afirmat. Asta in lumea moto pentru ca, printre „civili”, ea lucreaza cu piele. Curioase cum de a ales calea asta? Tocmai de aceea i-am luat un interviu.
De ce tocmai aceasta profesie?
Am inceput sa lucrez cu pielea pentru ca, in graba, anul trecut, nu am gasit un rucsac de piele care sa-mi placa si sa fie si accesibil. Asa ca am taiat o geaca mai veche de motor si mi-am facut unul. In felul acesta mi-am descoperit o noua pasiune si anume lucrul cu pielea. De fapt, eu am facut cibernetica si am lucrat in cu totul alte domenii, care n-au nici o legatura cu pielea.
De unde a pornit pasiunea pentru motociclete?
Pasiunea motoarelor cred ca e mostenita de la a mea mama si de la al meu bunic care avea o Jawa. Apoi s-a apucat sotul de motociclism si binenteles ca am urmat si eu. Probabil, vor urma si cei doi baieti ai nostri, caci cam dau semne ca au inclinatii spre motociclism.
Cum ai inceput sa tapitezi sei moto?
Lucratul cu pielea este ceva recent pentru mine, cam de un an de zile. Am inceput fix tapitand sei : a sotului si a mea, in speta, iar apoi si a altor prieteni.
Unde te gasesc cititoarele care au nevoie de serviciile tale?
Pentru contact in legatura cu lucrari in piele sau tapitat sei , am datele pe site-ul www.mmnleather.eu .
Multumesc frumos pentru interviul acordat!