Povestea mea

 

Motocicletele au inceput sa-mi placa dupa ce am vazut un chopper frumos la mine in oras, cand aveam 14 ani. N-aveam pe nimeni in jur care sa ma influenteze sau sa ma invete ceva si nici pasagera n-am stat inainte. Dar eu nu ma incurc in asa detalii, m-am pornit la drum oricum.

 

Cum mi-am cumparat motocicleta

 

 

Primul pas a fost sa-mi deschid un cont in banca. Aveam buletin, aveam bani de pachet la scoala, negociasem bani lunar de haine, parintii imi dadeau bucurosi pachet de acasa… era momentul ideal. In fiecare luna imi faceam un nou depozit in banca si studiam lista depozitelor deja deschise, sa vad cand expira vreunul, ca sa-l cuplez cu altul. Nu vroiam sa pierd un leu din dobanda, nimic. Eram decisa sa-mi cumpar motocicleta.

 

Scoala moto

 

Cand aproape sa fac 16 ani, a venit timpul sa dau de carnet. M-am inscris la prima scoala moto gasita pe drumul intre scoala si casa. Era undeva intr-o scara de bloc, ascunsa printre boscheti. Ce criterii? Ce recomandari? Nu aveam niciun prieten motociclist. Imi facusem cont pe niste forumuri si citeam acolo de zor, fara sa pricep prea multe. Am incercat de cateva ori sa intreb cate ceva, dar lumea era prea misogina si n-am avut cu cine ma intelege.

 

Iata ca venise si prima zi in care sa merg cu motocicleta. M-a luat instructorul de acasa si am mers in poligon. Era vara, cald, o bucurie sa tot calaresti motoare. Mi s-au explicat comenzile, frana, ambreiajul si m-am suit curajoasa pe un Minsk de 125. Am facut o tura de poligon si am vrut sa ma opresc, dar am cazut pe dreapta. O vanataie la un genunchi n-are nimic, m-am suit iar. Incetisor, instructorul a tulit-o de acolo si m-a lasat cu fii-su, un baiat cu 2-3 ani mai mare ca mine. A venit el sa ma ia la finalul orei.

 

 

A doua oara cand am fost, a stat instructorul putin cat sa vada ca inca tin minte sa merg, mi-a lasat ceva bucati mici de fier pe post de jaloane, mi-a spus sa merg in zig zag printre ele si dus a fost cu tot cu ficior-su. Am ramas singura in poligon, nu mai era nimeni. M-am plimbat pana cand mi s-a suit roata pe o bucata de metal si am cazut pe stanga. Acum aveam cate o vanataie pe fiecare genunchi, echilibrul perfect pentru a nu schiopata. Minsk-ul era si el trantit. M-am ridicat si am dat sa ridic motorul asa elegant, cu mainele pe ambele capete ale ghidonului. N-a vrut sa se ridice, cred ca facuse depresie. Asa ca l-am prins de un capat, l-am ridicat putin, apoi am bagat genunchiul sub rezervor si l-am adus la verticala. Tremuram, nu prea imi mai ardea sa merg, dar nu reuseam sa-l pun pe cricul central. Asa ca m-am suit iar pe el, i-am tras niste pedale zdravene si am plecat iar sa ma plimb. La nici cinci minute, s-a oprit motorul sub mine. Am mai incercat eu sa-l pornesc, nimic.

 

Si am ramas asa, calare pe motor, pe un soare arzator, caldura mare, singura in poligon, fluierand a paguba si a saracie. Intr-un tarziu, a aparut un om de pe la niste garaje din poligon si am strigat la el. Vine omul, deschide rezervorul la motor si constata ca am ramas fara benzina. Ma uit la el, se uita la mine… barem a acceptat sa impinga Minsk-ul pana undeva la umbra. La ceva timp a aparut si instructorul, gata sa ma duca acasa. Vai, ce scandal i-am mai facut. Pai ce, eu platesc ca sa stau in soare pe motor?

 

A mai incercat o data sa plece, asa ca m-am infiintat cu tata la sediul scolii sa-l reclam. Pana la urma a stat cuminte in poligon. Nu se stie din ce motive, nu prea vroia sa ma invete sa pun Minsk-ul pe cricul central. Cica trebuia sa-l ridic, dar ma taia la mana. Dupa ce am picat examenul de 2 ori, a pus un cauciuc pe partea aia de taia si asa am reusit sa-l ridic singura.

 

Cat timp faceam scoala, au aparut pe forum niste baieti de varsta mea. Unul dintre ei era chiar in liceu cu mine si ne-am imprietenit. El mi-a spus niste branduri de casti din care sa-mi aleg una. Tot el mi-a facut cunostinta cu alti 2 baieti si 2 fete. Fiecare avea motorul lui. Prin septembrie, dupa multe cercetari, mi-am cumparat si eu motor. De 125 cmc fiindca aveam 16 ani si chopper ca sa nu se salte pe o roata.

 

Motociclista incepatoare

 

In prima zi a venit la garaj un amic de-a lui tata ce avusese motocicleta in tinerete. Pe Minsk-ul din scoala am reusit sa-l ridic, dar chopperul asta era foarte greu. Acel amic tinea de coarne si fugea pe langa motor, cat timp eu il „conduceam” in jurul blocului. La un moment dat mi-am tras un aer de femeie puternica si independenta si i-am zis omului sa-i dea drumul. Stateam pe loc si tare duios a lesinat motocicleta. Pur si simplu era prea grea s-o pot tine. Amicul s-a plictisit si a plecat, dar a ramas tata responsabil cu fuga pe langa mine. In aceeasi seara, am reusit sa conduc singura, fara alergatori. Aveam doar o casca mare in cap, blugi si un tricou. Mai pe seara, am tras o geaca, se lasa racoare. Tata radea ca arat ca un copil de gradinita si toata lumea intorcea capul dupa mine.

 

A doua zi am vrut sa plec singura cu motocicleta. Dau s-o pornesc, nimic, niciun sunet. Se aprindea un bec rosu, atat. Panica, ce s-o fi intamplat? Constiincioasa, am luat cartea tehnica si zicea acolo, in franceza, ca e o problema cu lichidul de racire. Arata chiar si poze ce sa desfac pe acolo. Mama avea niste surubelnite de la o masina de cusut. Au fost confiscate, evident, si m-am dus in garaj sa-mi repar motocicleta. Rand pe rand, le-am incercat pe toate, dar niciuna nu accepta sa-mi invarta surubul. Cat timp ma chinuiam acolo, au trecut pe langa garaj niste fete din cartier, mai mici ca mine de varsta. Ne-am strans toate curioase cum sa pornim motocicleta. Le-am explicat descoperirile facute deja si unde ma impotmolisem.

 

-La surubul asta ii trebuie surubelnita in cruce! Nu e buna asta! imi zice una din fete.
-De unde stii? o intreb suspicioasa.
-Am vazut la fratele meu cand repara, spune ea cu incredere.
-Pai si n-are sa-mi imprumute oleaca? I-o dau inapoi.
-Nu e acasa acuma. Dar ia incearca s-o pornesti, sa vedem cum face.
Ma sui pe motor si o tigancusa din grup imi da cricul la o parte. A pornit!

 

Gata, se sparge gasca si eu plec la drum. In primele 6 luni am cazut pe rupte. Am picat la semafor, in curba, in garaj, in noroi… era jale.

 

Baietii ma mai vizitau pe la garaj, ma mai plimbam cu fetele, dar toata lumea mergea prea repede. Nu stiu de ce, dar evitam sa franez, preferam sa ocolesc. Am facut treaba asta pana intr-o seara, cand am venit cu avant de pe pod si am furat placuta de inmatriculare de la o masina. Din greseala. 10 zile am stat cu piciorul in ghips pana sus. Cred ca a fost o perioada nefasta fiindca in acelasi timp, amicul din liceu avea si el piciorul in ghips de la o saritura din leagan (el avea doar scuter), un motociclist de care ma speriasem ca avea moaca de mort chiar a murit si mai inainte facuse accident unul dintre motociclistii micuti, de varsta mea.

 

Cum am invatat sa conduc

 

 

Nu mai tin minte cum, dar ajunsesem sa ii dau motorul acelui motociclist micut si eu stateam pasagera. Cateva luni ne-am tot plimbat asa. Iarna, pe frig, de vedeam zapada pe dealuri, ma mai plimbam doar cu una dintre fete. Am incercat sa stau pasagera si la ea, dar ma lua cu groaza. Se baga peste tot si nu claxona niciodata, asa ca umblam cu viziera ridicata si strigam eu la soferi, sa ne vada. Baiatul conducea linistit, batraneste. L-am tot urmarit si apoi, cand conduceam eu, il imitam din instinct. Cumva, imi formasem reflexe ca ale lui, doar ca eu foloseam claxonul cu tupeu.

 

Spre nenorocirea lui, la un moment dat am citit pe net ca, daca stii sa conduci cu pasager, conduci mai bine si singur. Eram la un circuit de karting cand am decis sa urmez sfatul de pe net. Cum pe mine ma lua disperarea la cat de des picam, l-am inghesuit pe asta micul intr-un colt si l-am luat pasager pe un drum pustiu, plin de gropi. Am mers incetisor si gingas, pana mi-au iesit niste maidanezi in cale. Prevazatoare, am intors motorul si am plecat. Dar maidanezii incepusera sa latre, sa ma urmareasca (ai dreaq stalkeri) si eu tot acceleram. Ajunsesem la un vitejesc 40-50 la ora prin gropile alea. Eu goneam, cainii dupa mine si pasagerul urla ingrozit:
-HO, LAS-O MAI INCET, CA NU ALEARGA CAINII ASA TARE!

 

L-am ascultat, dar numai dupa ce s-au plictisit maidanezii de mine.

 

Cum am invatat mecanica moto

 

Dupa atata drum si voie buna, spunea cartea tehnica ceva despre intretinerea motocicletei. Prima idee a fost sa-mi duc mandra la mecanic, dar la care? N-am gasit niciunul care sa-mi placa. Tata m-a invatat sa evit cat pot sa las motorul in garajul cuiva si nimeni nu accepta sa-mi schimbe un ulei sau niste placute de frana pe loc. Pentru prima operatiune, l-am chemat pe acel amic al lui tata si il tot studiam, sa vad ce face. Nu parea sa fie greu, asa ca la urmatoarea, doar am dat un strigat in casa:
-Tata, te ridic la rang de tehnician moto! Ne vedem la garaj!
Inarmata cu cartea tehnica si niste cunostinta de franceza vai de ele, ii explicam lui tata ce suruburi sa desfaca si el le desfacea. Cand am vazut ca chiar e usor, l-am pus pe tata sa-mi explice despre chei si surubelnite, care cum se potrivesc. Dup-aia, el doar statea pe acolo sa verifice daca am strans bine suruburile sau sa le desfaca pe alea cam blocate. In rest, faceam singura tot.

 

In prima iarna de condus mi-am luat manusi si genunchere, ca ma dureau oasele de la frig. In a doua iarna am primit o geaca de motor, in schimbul unui 10 la fizica. Ma duceam cu motorul la scoala si ma lua lumea la misto din cauza echipamentului. Plus ca era cam enervant sa ma tot impachetez si despachetez, sa merg ciudat si sa n-am libertate de miscare, atunci cand rezolvam treburi in oras cu motorul. Asa am ajuns sa renunt la echipament cand vremea o permitea. Apoi, de curiozitate, am inceput sa conduc cu tocuri, imbracata in fusta, cu tot felul de bijuterii, machiaje… le-am tot testat. Mi-am rupt pantofii preferati, am vazut ca nu pot conduce cu sandale ortopedice, am ingrozit trecatori cu machiajul meu intins, mi-am pierdut cerceii preferati. Ba chiar un tricou decoltat si larg, a decis sa se lasa mai jos de sutien, in mers, fara sa bag de seama ceva kilometri buni. Intr-un final, dupa ani de incercari, am plecat din Romania cu niste bucle faine si au tinut pana la granita dintre Bulgaria si Grecia (10 ore, adica, fiindca tot opream sa asez bagajele)

 

Sa revenim la mecanica. Terminasem liceul, plecasem la Bucuresti la facultate si am gasit un anunt cum ca se cauta ucenic mecanic moto. Evident, de fapt se cauta un mecanic in toata regula, dar am fost acceptata, mai mult cat sa mi se demonstreze ca nu pot. Nu prea avem voie sa fac multe si patronul isi batea joc de timpul meu, dar am invatat un lucru: nu e nevoie de forta pentru a fi mecanic. Exista scule speciale, in functie de cata forta e necesara. Pe piata exista cricheti si surubelnite electrice, in caz ca ai nevoie de forta. Si daca nimic nu merge, surubul e blocat, asa ca il rezolvi cu un spray special.

 

La Bucuresti am studiat inginerie medicala, unde aveam si materii despre biomateriale. De acolo, am facut legatura cu materialele folosite in echipamentele moto si am inceput sa-mi pun intrebari. Cat de sigure sunt? Pana la ce viteza rezista? Asa am ajuns sa caut studii stiintifice din domeniu.

 

Ca sa le fie mai usor celorlalte motocicliste, toata aceasta experienta am strans-o intr-o carte.